Noul director al Spitalul Județean, despre șpaga din spitale: Eu nu spun că nu se întâmplă, dar nu putem da cu noroi în toată lumea

Noul director al Spitalului Județean Botoșani, medicul Monica Adăscăliței, vrea să reorganizeze toate secțiile din cadrul unității spitalicești. Doctorul susține că ia în calcul schimbări inclusiv la partea de comunicare. În cadrul unei emisiuni la Tele M, Monica Adăscăliței nu a negat că ar exista șpagă în spitale, dar spune că nu toate cadrele medicale sunt la fel și nu este corect să fie acuzații la adresa tuturor.

„În tinerețe, da! (am dat șpagă). Pădure fără uscăciuni nu există, dar nu putem generaliza. Eu nu spun că nu se întâmplă, dar nu putem da cu noroi în toată lumea”, a precizat Adăscăliței.

medicul Monica Adăscăliței, a declarat că vor fi o serie de reorganizări la nivelul unității spitalicești, inclusiv pe secția de obstetrică și ginecologie.

„Vor fi controale inopinate și în cursul nopții pe toate secțiile spitalului. […] Vreau să fac reorganizare la maternitate și s-ar putea ca cele două mari secții să se unifice. Vreau să schimb începând de la intrarea pacientului în camera de primiri urgențe a maternității și până sus pe secție să fie altceva față de ce a fost până acum”, a declarat Monica Adăscăliței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *