VIDEO Imaginile care îți zguduie sufletul! Alexandra, mămica moartă la spital, condusă pe ultimul drum. „Atunci când o mamă moare din cauza unei nașteri moare ca un martir”

Alexandra Ivanov, mămica de 25 de ani, care a murit în Maternitatea Botoșani, a fost condusă, luni, pe ultimul drum de rude, prieteni, cunoștințe, dar și simple persoane care au auzit de tragedie. Aproape fiecare dintre cei care au venit să îi aducă un ultim omagiu la Biserica Sf. Ioan Iacob, din apropierea Poliției Rutiere, avea lacrimi în ochi. Moartea Alexandrei i-a unit pe toți, revoltați în fața sistemului, a lipsei de empatie în rândul unor medici.

„Câtă durere! Și nimeni nu face nimic”, erau vorbele pe buzele tuturor.

„Ar trebui să nu îi lase și cu cabinete particulare (n.r. pe medici). Te agață la spital și apoi te cheamă la ea și te stoarce de bani”, spune un bărbat în așteptarea slujbei.

Un sobor de preoți a stat la căpătâiul tinerei mămici, lângă rudele îndoliate. Toți cei prezenți au îmbrăcat hainele cernite și s-au rugat pentru sufletul Alexandrei.

„Atunci când o mamă moare din cauza unei nașteri moare ca un martir”, a spus unul dintre preoții care au ținut slujba de înmormântare.

Acesta a adăugat că o cunoaște pe Alexandra din clasa a șaptea și era „un copil cuminte, cu un duh bun, era odihnitoare de oameni, era liniștită, optimistă, zâmbitoare, a primit multe daruri de la Dumnezeu și darurile acestea au rodit în jurul ei. Acum când pleacă va lăsa un gol și în familia ei și în parohia aceasta”.

Potrivit acestuia, Alexandra a dus „o viață bogată, a născut trei copii și ar fi născut și alți copii dacă oamenii și viața ar fi îngăduit ca ea să mai trăiască aici pe pământ. Ne rugăm pentru ea. De acum, toți cei care suntem preoți o pomenim la Liturghie, o aducem  aminte, cei care o știm o așezăm pe pomelnic”.

Primele măsuri luate de conducerea spitalului după moartea Alexandrei

Între timp, reprezentanții Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani au luat primele măsuri, după moartea tinerei de 25 de ani, pe patul de spital al Maternității.

Astfel, s-a decis suspendarea activitatii personalului medical din cadrul sectiei Obstetrica-Ginecologie 1, care a fost in tura și  dispunerea unui audit medical extern care sa evalueze cu celeritate activitatea si procedurile medicale aplicate in cadrul Sectiei Exterioare Obstetrica-Ginecologie, transmite printr-un comunicat unitatea spitalicească.

De asemenea, au fost puse la dispozitia organelor de ancheta toate  inscrisurile medicale existente la nivelul sectiei și au fost sesizate  Comisia de disciplina si  Consiliul etic al Spitalului Judetean de Urgenta Mavromati Botosani pentru elucidarea cazului.

S-a înaintat un Raport catre Colegiul Medicilor Botosani si OAMGMAMR Filiala Botosani cu rezultatele preliminare ale anchetei in desfasurare pentru luarea de masuri pe linie profesionala iar în cursul zilei de 18.08.2023, cConducerea Spitalului a efectuat concomitent cu responsabilii DSP o ancheta privind  cauzele  decesului tinerei mame iar Raportul preliminar  a fost transmis Ministerului Sanatatii in jurul orei 23.00

Comunicam familiei si opiniei publice faptul ca suntem  transparenti si am luat masuri in urma anchetei interne desfasurate in cursul zilelor de vineri- sambata si duminica,. Conducerea Spitalului Judetean de Urgenta Mavromati Botosani regreta pierderea tragica a tinerei mame exprimand inca o data condoleante familiei profund indurerate”, transmite printr-un comunicat Spitalul Judetean.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *