FOTO Monumentul din Centrul Istoric, realizat de un sculptor botoșănean, despre care puțini știu ce simbolizează

Cel mai reprezentativ monument al Botoşaniului este Grupul Statuar „Compania de Mitraliere Maior Ignat în Atac”. Lucrarea din Centrul Istoric al Botoșaniului a fost realizată de sculptorul Horia Miclescu, botoșănean la origine, și a fost dezvelită în anul 1929.

În urma bătăliilor glorioase purtate de regimentele din zona Botoșanilor în Primul Război Mondial, era necesară realizarea unui monument care să comemoreze vitejia și sacrificiul acestora.

Astfel, monumentul îl reprezintă pe maiorul Grigore Ignat, care a fost răpus de gloanțele inamice ale forțelor centrale, în august 1917, împreună cu regimentele pe care le avea în subordine, în bătălia de la Răzoare.

Cele patru scuturi atașate pe colțurile soclului reprezintă cele patru provincii istorice ce s-au unit cu România, în urma Primului Război Mondial: Transilvania, Bucovina, Basarabia și Banat. Pe soclul grupului statuar mai sunt prezente și două simboluri importante pentru această regiune: coasa și capul de bour.

Dezvelirea monumentului a avut loc la Botoșani, cu fastul cuvenit unui asemenea eveniment, în vara anului 1929. De atunci, aici s-au desfăşurat cele mai importante ceremonii militare organizate în zilele importante ale istoriei naţionale, cinstirea eroilor care şi-au sacrificat viaţa pentru libertatea şi unitatea patriei, găsindu-şi, în faţa monumentului dedicat maiorului Grigore Ignat şi camarazilor săi de luptă, cel mai propice loc de exprimare.

La peste câteva decenii de la dezvelirea sa, Grupul Statuar din fosta Piaţă Carol, astăzi Piaţa 1 Decembrie 1918, continuă să fie cel mai reprezentativ monument al Botoşanilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *