Un spaţiu din Centrul Vechi, scos la licitaţie. Primăria Botoşani pune condiţii celui care îl va închiria

Un spaţiu din Centrul Vechi al municipiului Botoşani a fost scos la licitaţie, iar Primăria pune condiţii celui care îl va închiria. Municipalitatea vrea ca în spaţiul respectiv să fie deschis un resdtaurant sau o cafenea.

Spaţiul comercial este situat în Piața 1 Decembrie nr. 3, la parter şi are o suprafață de 53,00 mp. Preţul de pornire la licitaţie este de 1 euro/mp/lună( fără TVA). Durata închirierii este de 5 ani, cu posibilitate de prelungire.

Licitaţia va avea loc pe data de 30 august 2023. La licitație nu pot participa la licitație persoanele juridice aflate în faliment, lichidare, insolvență sau care au datorii la bugetul local.

Primăria Botoşani precizează că, în cazul în care nu se respectă destinaţia sau nu se realizează activitatea comercială,
contractul de închiriere se consideră desfiinţat de drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere
şi vreo altă formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei de judecată. cu evacuarea voluntară a
chiriaşului.

Viitorii chiriaşi dobândesc un drept de utilizare a locurilor publice de la fatada spatiilor comerciale (lungimea frontului stradal), destinate amenajării de terase estivale, cu plata unei permisiuni de utilizare de 0,1 lei/m.p./zi.

Finanţele Publice din Botoşani mai cer insolvența unei noi firme cu datorii la buget

One thought on “Un spaţiu din Centrul Vechi, scos la licitaţie. Primăria Botoşani pune condiţii celui care îl va închiria

  1. Spatiul in Centrul Vechi? Cu conditii? Ba voi sunteti sanatosi la cap? Voi nu puteti tine in frau fenomenul infractional de acolo! Toata zona Centrului, in spatele hotelului Rares si zona Independentei este doar un ghetou. Manele cu volum maxim, scandal si betie!!! Ce faceti voi?! Nimic, politia, jandarmeria dorm la umbra copacilor din zona Liceului Pedagogic !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *