Două societăți comerciale din Botoșani, care au angajați străini, verificate de polițiștii de imigrări

Două societăți comerciale au fost verificate, joi, de polițiștii de imigrări din Botoșani, scopul acțiunii fiind prevenirea și combaterea migrației ilegale Au fost legitimați 7 cetățeni străini.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, la data de 10 august a.c., polițiști din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani, în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat, în municipiul Botoșani, o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale.

În acest context au fost verificate două societăți comerciale, fiind legitimați 7 străini din Bangladesh și Nepal, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 35 de ani.  Din verificări a reieșit că persoanele în cauză au intrat legal în România, în scop de angajare în muncă. În cadrul activităților nu au fost constatate nereguli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *