Sute de persoane din municipiul Botoșani trăiesc din ajutor social. Câți bani s-au plătit pentru acest sprijin

În municipiul Botoșani, în perioada ianuarie – iulie 2023, au fost în plată 1.552  de dosare de ajutor social (venit minim garantat asigurat de către stat), sumele acordate totalizând 428.128 de lei. Venitul minim garantat este unul dintre cele mai importante programe care vizează incluziunea socială şi combaterea sărăciei. Acest program este reglementat de Legea nr. 6 din 2001 privind venitul minim garantat, cu completările şi modificările ulterioare.

Datele transmise de Direcția de Asistență Socială Botoșani arată că 749 de persoane singure au primit în total 122.610 de lei, ajutorul social pentru 363 de familii formate din câte două persoane ajungând la 105.798 de lei. La acestea se adaugă 285 de familii cu câte trei persoane ce au beneficiat de o sumă totală de 113.764 de lei. Pentru 89 de familii cu câte patru persoane ajutorul social a însumat 44.305 de lei, alți 21.492 de lei fiind asigurați pentru 36 de familii compuse din câte cinci persoane. Aceleași date centralizate mai arată că pentru 30 de familii cu peste cinci membri au fost făcute plăți de 20.159 de lei.

În iulie, erau în evidențe 214 dosare de ajutor social

În luna iulie 2023, în evidențele Direcției de Asistență Socială au fost 214 de dosare de ajutor social, suma acordată beneficiarilor fiind de 59.734 de lei. În categoria beneficiarilor au intrat 109 de persoane singure care au primit în total 18.511 de lei, 49 de familii cu câte două persoane ce au încasat 14.945 de lei, respectiv 35 de familii cu câte trei persoane, suma acordată fiind de 14.203 de lei. Au mai primit ajutor social 12 familii cu câte patru persoane, plățile însumate fiind de 6.136 de lei, 5 familii cu câte cinci persoane, la care au ajuns 3.155 de lei și 4 familii cu peste cinci persoane. Sprijinul financiar destinat familiilor cu peste cinci membri a fost de 2.784 de lei.

Prin Direcția de Asistență Socială aplicăm reglementările legale în vigoare în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, precum şi altor persoane, grupuri sau comunităţi aflate în nevoie socială. Colegii din cadrul direcției tratează toate solicitările cu operativitate”, a declarat viceprimarul Liviu Toma.

În luna iulie au fost aprobate și plătite două ajutoare de urgență, suma totală asigurată de la bugetul local fiind de 4.196 de lei. Tot luna trecută municipalitatea a acordat și un ajutor de înmormântare în cuantum de 1.000 de lei.

FOTO Bucuria pe care i-au făcut-o polițiștii unei bunicuțe dintr-o comună din Botoșani după ce un hoț i-a călcat gospodăria. „Pentru ea sunt bunuri de valoare”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *