Canicula face victime! Un bărbat a murit din cauza căldurii

Canicula a făcut şi victime. Un bărbat a căzut secerat pe o plajă de la un ştrand din Iaşi, după ce a stat prea multe ore la soare. Acesta era cunoscut cu afecţiuni cardiace şi diabet.

„La data de 03 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Iași au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la faptul că unui bărbat i s-a făcut rău în timp ce se afla la plaja Nicolina din municipiul Iași. Ulterior, a fost constatat decesul bărbatului în vârstă de 67 de ani. A fost emisă ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale în vederea stabilirii cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au precizat reprezentantii Politiei.

Valul de aer cald se menţine şi mâine, dar cu maxime de până la 37 de grade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *