FOTO Casa unei botoșănence, cuprinsă de un incendiu. Femeia scoasă de vecini din calea flăcărilor

Casa unei botoșănence a fost cuprinsă de un puternic incendiu luni seară. Femeia aa fost scoasă de vecini din calea flăcărilor. Pompierii din cadrul Stației Săveni au fost solicitați în această seară să intervină pentru stingerea unui incendiu în localitatea Hănești.

„La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj cu o autospecială cu apă și spumă, dar și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță, apelantul anunțând că în interior este posibil sa fie surprinsă proprietara locuinței”, precizau reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.

Pompierii au constatat că incendiul se manifesta la întreaga locuință, iar proprietara, în vârstă de 73 de ani, era scoasă din interior de către localnici. Femeia nu a suferit arsuri, dar a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Din interiorul locuinței a fost scoasă și o butelie, fiind eliminat riscul producerii unei explozii. Incendiul a fost stins după mai bine de două ore, cauza probabilă fiind o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *