Câtă durere! Micuțul Vladimir, copilașul din Botoșani mort în timp ce se afla în vacanță cu părinții, a fost adus acasă. Anunțul făcut de tatăl său

Vladimir, băiețelul de cinci ani din județul Botoșani, care a murit în timp ce se afla cu părinții în vacanță, a fost adus acasă. Îndurerați, părinții caută în ei puterea pentru a-i face micuțului o înmormântare creștinească, așa cum se cuvine. Trupul neînsuflețit al băiețelului  fost depus acasă, iar slujba de înmormântare va avea loc la Biserica „Duminica Tuturor Sfinților” din Corni.

Vladimir era un copil iubit, vesel, care le aduce numai bucurii părinților. Toate rudele, prietenii de familie adorau să stea în preajma micuțului, dar din păcate, soarta a fost crudă.

„Cu durere in suflet va anuntam ca scumpul nostru Vladimir a ajuns acasa. Cei care vor sa isi ia ramas bun de la el o pot face pana miercuri 26.07.2023. Trupul lui se afla depus acasa. Slujba de inmormantare va avea loc la Biserica Duminica Tuturor Sfintilor din comuna Corni!”, este anunțul făcut de tatăl lui Vladimir.

Vladimir a murit în piscina în care căzuse într-un moment de neatenție. El a fost scos din apă, dar din păcate nu a mai putut fi salvat.

„De azi esti o amintire puiule.  Trebuia pe mine sa ma ia Dumnezeu”, este mesajul cutremurător transmis pe paginile de socializare de tatăl micuțului.

Vacanță transformată în coșmar pentru doi oameni de afaceri din Botoșani. Copilul lor a murit într-o piscină

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *