FOTO Incident din cauza vântului la Botoșani. Un copac a căzut peste o mașină

Un incident nefericit a avut loc joi seară, în municipiul Botoșani. Un copac a căzut peste o mașină după ce a fost doborât de vânt. Un locatar din zonă a sunat la 112, iar pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit pentru degajarea acestuia.

„La fața locului s-au deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere, dotată cu accesorii specifice pentru tăierea copacului și au înlăturat pericolul. Din fericire nimeni nu a fost rănit, iar autoturismul a suferit avarii minore”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.

Potrivit acestora, până la ora 22:00, județul Botoșani se află sub o atenționare meteorologică tip Cod Galben de instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h), vijelii, grindină, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 30…40 l/mp).

Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:
– fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
– nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;
– parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
– îndepărtați copacii sau ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;
– nu atingeți firele căzute la pământ.

Pompierii reamintesc faptul că, în condiții de vânt puternic, folosirea focului deschis în gospodării este foarte periculoasă, fiind interzisă. Vântul poate propaga focul, într-un timp foarte scurt, la clădiri, depozite, păduri, rețele de electricitate etc.
Pentru a preveni incendiile, nu trebuie aruncate resturi de țigară sau bețe de chibrit aproape de căpițele de fân sau de locurile în care sunt depozitate furaje, lemne de foc, substanțe inflamabile sau alte materiale combustibile și nici pe terenuri cu vegetație uscată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *