FOTO! Șoferi trași pe dreapta și verificați de polițiști, însoțiți de câinele specializat în depistarea drogurilor

Amplă actiune pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența drogurilor, organizată la Darabani. La data de 15 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, cu sprijinul jandarmilor și al Polițiștilor de frontieră, însoțiți se câinele specializat în depistarea drogurilor au organizat o acțiune pentru identificarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a drogurilor, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 64 de persoane și au fost controlate peste 50 de autovehicule, iar in urma neregulilor constatate au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 25.000 de lei.

Dintre sancțiuni, 31 au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier, iar 3 pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

În timpul controlului, polițiștii au oprit  un autoturism condus de un tânăr, de 31 de ani, din orașul Darabani.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost 0, 86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, transmite sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *