Trei directori de licee din municipiul Botoșani au picat proba de competențe susținută marți, potrivit unor surse din învățământ. Este vorba de directorul Colegiului Național Mihai Eminescu, Cristina Chiriac, directorul Liceului de Artă, Beatrice Păpădie, și directorul adjunct al Liceului de Artă, Alexandra Atudoroaie. Ele vor rămâne pe funcție și se vor putea înscrie la viitoarea sesiune de examen programată în perioada ianuarie- martie 2027.
Pentru a promova concursul și pentru a putea accede la următoarea probă a examenului pentru funcție de conducere, candidații trebuiau să obțină nota minimă 6.
Fiecare candidat a fost nevoit să răspundă, în format digital, la 20 de întrebări.
În județul Botoșani, din cei 148 de candidați înscriși și validați, au fost prezenți 147. Un număr de 106 (72,1%) dintre candidații prezenți au obținut cel puțin nota 6 și vor putea participa la următoarele etape ale concursului. În județul Botoșani, procentul de promovare al primei probe este mai mare decât procentul național cu 3,1%.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia