Drumurile dintr-o comună din Botoșani vor fi modernizate. A fost încheiat contractul de peste 10 milioane de lei

Încă o comună din județul Botoșani își va moderniza drumurile de interes local. Este vorba de comuna Șendriceni, cea care a beneficiat de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” pentru asfaltarea a peste șapte kilometri de drumuri din satele Pădureni, Horlăceni și Șendriceni.

Primăria Șendriceni a încheiat deja un contract de 10,05 milioane de lei cu societatea comercială Cornell’s Floor SRL pentru executarea lucrărilor.

„Contractul are ca obiect Servicii de elaborare a documentației tehnico-economice fazele PAC, POE, PT și DDE, documentații necesare pentru obținerea acordurilor, avizelor si autorizațiilor aferente obiectivului de investiții, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări de construcții . Prin contract se doreste modernizarea drumurilor din localitatile Padureni, Horlaceni si Sendriceni, cu o lungime totală de 7.014 m”, susțin reprezentanții Primăriei Șendriceni.

FOTO & VIDEO Înfiorător! Un tânăr de 18 ani, din Botoșani, a murit înecat după ce a sărit în apă să salveze o oaie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *