Dureros! A muncit în străinătate pentru un trai mai bun, dar se întoarce acasă în sicriu. Femeie din Botoșani, răpusă de boală în Italia

Muncești o viață printre străini, ajungi să îți faci un rost, dar nu mai ajungi să te bucuri de tot ce ai. Este și cazul Cosminei Mariciuc, o femeie din județul Botoșani care s-a stins în Italia, după o grea suferință din cauza unei boli crunte.

Mama a doi băieți, Cosmina a muncit o viață și a reușit să se facă respectată și iubită și în Italia, în orașul Brescia. Avea locuința ei, muncea, când a aflat că suferă de o boală grea. De atunci totul s-a schimbat pentru ea și familia ei. Din păcate, nu a mai avut putere să lupte cu boala și s-a stins din viață.  Cei care au cunoscut-o spun că era un om care chiar și atunci când a aflat că este bolnav, deborda de veselie.

„Așa a fost Cosmina noastră de când o știm: veselă până la Dumnezeu și înapoi, luptătoare, sufletistă, dăruind cu inima deschisă și-n stânga și-n dreapta numai lumină și numai bucurie”, spune un consătean de-al acesteia.

Acum, familia îi va repatria trupul neînsuflețit pentru a o înmormânta creștinește în locurile sale natale.

FOTO Tragedie! Un bărbat din Botoșani a fost găsit mort în casă, în Italia. Doi copii au rămas orfani de tată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *