Dosar penal și amendă de 1450 de lei pentru un șofer din Botoșani. Cum a fost prins la volan

Un tânăr din Botoșani a fost amendat cu 1450 de lei și s-a ales și cu dosar penal după ce a fost tras pe dreapta de polițiști. La data de 4 iulie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe strada I.C. Brătianu, un autoturism condus de un tânăr, de 33 de ani, din comuna Curtești.

Conducătorul auto nu avea asupra sa documentele obligatorii prevăzute de lege, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce, suspendată din luna mai a.c..

Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1450 de lei, pentru că nu avea asupra sa documentele prevăzute de lege, iar pentru faptul că a condus fără drept, a fost întocmit dosar penal, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *