Botoșăneanul mort după ce a fost împușcat în Belgia a fost adus acasă. Anunțul făcut de soția acestuia

Botoșăneanul mort după ce a fost împușcat în Belgia a fost adus acasă. Rudele au reușit repatrierea trupului neînsuflețit, iar acum ase pregătesc să-l înmormânteze creștinește. Nenorocirea s-a produs pe o stradă din Liege, în Belgia. Florin Nistor, de 28 de ani, era un botoșănean care lucra de mai mulți ani în Belgia.

Soția acestuia a anunțat că miercuri, „în jurul orei 19:00 trupul neînsuflețit a soțului meu, va fi depus la capela bisericii Sf Vineri din Dorohoi”.

Incident în trafic

Se pare că acesta ar fi fost împușcat în urma unei șicanări în trafic. Florin a murit împușcat în cap, iar un alt român a fost rănit. Incidentul ar fi avut loc pe autostrada de lângă Herstal, fiind implicați ocupanții a două autoturisme, un Volkswagen Passat înmatriculat în Franța, cu patru români, și un Audi cu cinci turci, care se întorceau de la o nuntă. După șicanarea în trafic, mașinile ar fi oprit la un moment dat, iar după mai multe înjurături și jigniri, unul dintre turci a scos un pistol și a tras de mai multe ori. Botoșăneanul a fost împușcat direct în cap, iar un alt român a fost rănit.

Șoferul român a plecat atunci în direcția secției de poliție de pe rue Natalis, din Liège, cu cei doi oameni împușcați în mașină, pentru a se refugia și apoi a explica ceea ce se întâmplase mai devreme.Investigația a fost preluată de secția de omucideri a poliției judiciare federale din Liège. La fața locului au fost găsite mai multe cartușe de gloanțe.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *