FOTO! Intrările în municipiul Botoșani, modernizate. Se toarnă covor asfaltic pe o importantă stradă

Încă o stradă din municipiul Botoșani a intrat în reabilitare. Este vorba de Șoseau Iașului, unde au început lucrările de modernizare, realizate cu sprijinul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și a Consiliului Județean Botoșani (CJ).

Va fi amenajat covor asfaltic pe 8 kilometri, la intrările în oraș dinspre Suceava, Săveni, Stăuceni și Iași.
Lucrările, estimate la valoarea de aproximativ 1 milion de euro, au ca termen de finalizare 60 de zile din momentul predării amplasamentului.

Șantierul a fost vizitat astăzi de către primarul Cosmin Andrei, alături de președintele CJ, Doina Federovici.

La intrarea dinspre Suceava se pregătește frontul de lucru.
Aceste sectoare de drumuri naționale aflate în administrarea Primăriei Municipiului Botoșani au suferit serioase degradări a părții carosabile din cauza intensificării traficului greu, în special a celor de mare tonaj, care deservesc șantierele destinate drumurilor naționale”, a precizat primarul Cosmin Andrei.
Singura intrare în municipiul Botoșani care nu va fi reabilitată cu sprijinul CNAIR este cea dinspre Dorohoi, unde Primăria Municipiului Botoșani va interveni în regim propriu, după ce vor fi scoase dalele cu șinele de tramvai și va fi refăcută partea carosabilă cu asfalt, astfel de intervenții având loc pe strada Primăverii, anul trecut, și pe strada Sucevei, în prezent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *