Un bărbat din Botoșani și-a înjunghiat vecinul cu cuțitul. Botoșăneanul a primit o pedeapsă care i-a nemulțumit și pe procurori

17 octombrie 2026

Un bărbat din Botoșani care l-a înjunghiat pe un vecin cu cuțitul în zona gâtului a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Este vorba de Costică Vira, în vârstă de 58 de ani, din comuna Ripiceni, care a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”.

Sentința a fost dictată de Tribunalul Botoșani, dar i-a nemulțumit pe procurori. Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a contestat decizia primei instanțe, însă Curtea de Apel Suceava s-a pronunțat, vineri, definitiv în acest dosar.

Judecătorii suceveni au respins contestația și au menținut soluția primei instanțe, adică condamnare cu suspendare în cazul lui Costică Vira.

Potrivit anchetatorilor, pe 16 septembrie 2020, în jurul orei 23.30, pe fondul unui conflict spontan, botoșăneanul a înțepat cu un cuțit persoana vătămată C.C.D. la nivelul gâtului, cauzându-i leziuni traumatice pentru vindecarea cărora a necesitat 14-15 zile de îngrijiri medicale.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia