FOTO În sfârșit! Medic specialist în neurologie pediatrică, angajat la Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani

Botoșănenii vor beneficia de la 1 iulie de serviciile unui medic specialist în neurologie pediatrică. Este vorba de doamna doctor Andreea Rătușanu, care a obținut toate avizele necesare și a intrat în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.

„Punem un mare accent pe sănătatea botoșănenilor și facem tot ceea ce ne stă omenește în putință pentru a crea condiții optime actului medical. Căutăm să atragem cât mai mulți specialiști la Botoșani, să rezolvăm problema lipsei de medici, în paralel cu modernizarea și dotarea la standardele actuale ale tuturor secțiilor Spitalului Județean. De cinci ani, județul nu a mai avut specialist în neurologia pediatrică. Prin venirea doamnei Andreea Rătușanu se rezolvă o problemă stringentă a sistemului medical botoșănean. Îi dorim mult succes și sunt convinsă că vom face echipă bună în interesul micilor pacienți”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani a demarat demersurile către Ministerul Sănătății în vederea scoaterii la concurs și a altor posturi vacante.

„Avem nevoie de tineri capabili, de medici în diferite specializări pentru ca și la Botoșani pacienții să beneficieze de cele mai înalte standarde de tratare a afecțiunilor de care suferă. Unul dintre principalele obiective pe care ni le-am asumat este rezolvarea crizei de cadre medicale de înaltă calificare de la Spitalul Județean de Urgență «Mavromati»”, a mai spus Doina Federovici.

În perioada 1 ianuarie 2021 – 31 decembrie 2022, potrivit datelor de la Spitalul Județean, au fost angajați 68 de medici și cadre medicale superioare, între care și 17 medici rezidenți ce urmează să vină la post la finalul studiilor.

 

One thought on “FOTO În sfârșit! Medic specialist în neurologie pediatrică, angajat la Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani

  1. chiar nu ineleg care este meritul celei de langa medic ! ca cauta in poza nu intelg este amgajata ei sefa ei ?? o plateste din banul ei ? este in privat si i da persoana bani ? rusine sa iti fie ca nu ai nici un merit ! E BANU PUBLIC CARE IL PRIMESTE ANGAJATUL RUSINE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *