FOTO Percheziiții la o firmă de transport din Botoșani. Polițiștii au răscolit sediile și punctele de lucru ale societății

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani -Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare, luni, 23 iunie, 8 mandate de percheziție domiciliară la sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, din municipiul Botoșani și comuna Cristești, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Din cercetări a reieșit că persoanele bănuite ar fi întocmit în fals polițe de asigurare obligatorie RCA ale autovehiculelor aparținând societăților comerciale, pentru a fi prezentate polițiștilor în eventualitatea unui control, de către conducătorii auto care efectuau transport de persoane pe drumurile naționale, pentru societățile comerciale respective.

Perchezițiile au avut loc la sediile și punctele de lucru ale societății RVG.

„Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, spun polițiștii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *