Risc de inundații în județul Botoșani! Cod portocaliu transmis de meteorologi

Hidrologii avertizează asupra riscului de inundații pe mai multe râuri din județul Botoșani. Cea mai gravă avertizare privește râul Prut, pentru care specialiștii de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor au emis Cod portocaliu. Alerta de inundații este valabilă pentru intervalul 19 iunie, ora 6:00 – 19 iunie, ora 24:00, pe râul Prut – pe sectorul amonte de Acumularea Stânca Costeşti.

Pe de altă parte, de duminică, ora 12.00, până marţi, ora 12:00, se instituie Cod galben pe râurile din bazinele hidrografice Prut – pe sectorul amonte  de Acumularea Stânca Costeşti (judeţul Botoşani), Prut – afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoşani şi Iaşi).

Cod galben de ploi emis și de meteorologi

Județul Botoșani a intrat sub alertă Cod Galben, potrivit unui anunț făcut de meteorologi. Avertizarea este valabilă în intervalul 18 iunie, ora 10 – 19 iunie, ora 10.

În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Moldova, Muntenia, jumătatea de est a Transilvaniei și sudul Dobrogei, precum și în Carpații Orientali și Meridionali.

Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Tânăra din Botoșani, director într-o firmă de construcții, care face performanță în karate. „Ne-au înconjurat, unul dintre ei s-a apropiat de mine”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *