VIDEO Botoșănean sfâșiat de un câine. A fost nevoie de intervenția jandarmilor pentru ca bărbatul să poată fi preluat de ambulanță

Un botoșănean a fost sfâșiat de un câine. Cadrele medicale au fost chemate la fața locului pentru a-i acorda bărbatului îngrijiri medicale, dar acestea nu se puteau apropia de el din cauza animalului agresiv.

Vineri seară, în jurul orei 22.00, un echipaj de jandarmerie s-a deplasat pe strada Berzei din municipiul Botoșani, pentru a interveni în sprijinul personalului din cadrul Serviciul Județean de Ambulanță.

Intervenția jandarmilor a fost necesară din cauză că personalul medical nu putea acorda îngrijirile de specialitate unui bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, mușcat de câinele familiei de mâini și de picioare, datorită agresivității patrupedului.

Jandarmii au reușit să izoleze câinele agresiv într-o anexă a casei, după care au ajutat personalul medical la transportarea bărbatului rănit până la ambulanță.
Apelul 112 a fost făcut de mama bărbatului, care le-a explicat jandarmilor că fiul său a vrut să hrănească câinele și nu își poate explica de ce acesta l-a atacat brusc, mușcându-l în repetate rânduri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *