Un profesor din Botoșani va sta ani buni după gratii. Curtea de Apel Suceava a dat decizia finală

Un profesor din Botoșani va sta ani buni după gratii, după o decizie finală luată, joi, de magistrații de la Curtea de Apel Suceava. Este vorba de Cristian Mreană, care a predat la Liceul cu Program Sportiv din Botoșani, care a fost condamnat, definitiv, la șapte ani de închisoare pentru viol. Acesta a fost găsit vinovat în dosarul în care a fost acuzat că a violat o elevă de 15 ani, de la același liceu.

Cristian Mreană, acum în vârstă de 52 de ani, a fost, de asemenea, obligat la plata în favoarea victimei sale a sumei de 15.000 euro, cu titlu de daune morale. De asemenea, fostul profesor are interdicția de a comunica ori de a se apropia de fată, precum şi dreptul de a se apropia de locuinţa acesteia, la o distanță mai mică de 100 de metri, pe o perioadă de 4 ani.

Pe 3 septembrie 2018, profesorul ar fi întreţinut un raport sexual normal cu o minoră de 15 ani, prin constrângerea fizică şi morală a acesteia. Scenele s-ar fi petrecut în pădurea de la Rediu, după ce fata ar fi urcat în mașina profesorului pentru a-și rezolva probleme legate de școală.

Soluția Curții de Apel Suceava este aceeași cu cea dată în urmă cu mai bine de un an de Judecătoria Botoșani.

Solutia pe scurt:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani împotriva sentinţei penale nr. 328 din data de 31.03.2022, pronunţată de către Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 4629/193/2019. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată, şi în rejudecare: Face aplicarea articolului 5 Cod penal cu privire la infracţiunea de viol prevăzută de art.218 alin.1 şi 3 lit.c Cod penal pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa apelată. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul Mreană Constantin Cristian şi de partea civilă Anonimizat 1 împotriva sentinţei penale nr. 328 din data de 31.03.2022, pronunţată de către Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 4629/193/2019. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul Mreană Constantin Cristian la plata către stat a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe partea civilă Anonimizat 1 la plata către stat a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia procurorului şi a părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 08.06.2023.

2 thoughts on “Un profesor din Botoșani va sta ani buni după gratii. Curtea de Apel Suceava a dat decizia finală

  1. Aviz amatorilor nu merita e mai buna stanga ca dreapta !Baital nu merita sa faci puscarie pentru adzip!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *