Percheziții domiciliare într-o comună din județul Botoșani. Ce au căutat polițiștii

Polițiștii botoșăneni au răscolit locuințele mai multor persoane, cercetate pentru furt. Având în vedere cercetările care se desfășoară în trei dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la data de 5 iunie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, atât la locuința persoanei bănuită de comiterea infracțiunilor, cât și la domiciliile persoanelor bănuite ca ar deține o parte dintre bunurilor sustrase, a declarat Delia  Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție județean.

Din cercetări, a reieșit faptul că, în luna mai a.c., un tânăr de 27 de ani, din comuna Mitoc, ar fi pătruns, fără drept, de mai multe ori, în incinta unui cabinet medical, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

În urma activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor,  mai multe bunuri care prezintă interes în cauză.  Totodată, o parte dintre bunurile sustrase au fost recuperate și restituite persoanei vătămate”, a precizat Delia Nenișcu.

Citește și știrea de mai jos!

Ghinion pentru un medic de familie din Botoșani. Cabinetul acestuia a fost spart, la câteva săptămână după niște percheziții ale Poliției

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *