Salarii majorate pentru angajații din învățământ. Câți bani în plus vor primi profesorii!

Personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar și instituțiile de învățământ superior vor putea beneficia de majorări salariale din salariul de bază începând cu data de 1 iunie 2023. Astfel, Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat.

Potrivit ordonanței de urgență aprobate de Executiv, majorările salariale se aplică astfel:

a) personalului didactic și personalului didactic auxiliar din cadrul unităților de învățământ preuniversitar și instituțiilor de învățământ superior, inclusiv pentru personalul didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor universitare, cu suma 1.000 de lei brut pe fiecare funcție;

b) personalului nedidactic din cadrul unităților de învățământ preuniversitar și instituțiilor de învățământ superior cu suma 400 de lei brut pe fiecare funcție.

Majorările menționate anterior se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației.

De asemenea, atât personalul didactic, didactic auxiliar, precum și personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat are nevoie de susținere pentru tranziția către grila nouă de salarizare impusă de legea salarizării unice.

Grevă la Tribunalul Botoșani! Magistrații nu mai intră în sălile de judecată și suspendă procesele

One thought on “Salarii majorate pentru angajații din învățământ. Câți bani în plus vor primi profesorii!

  1. Ci siguranță banii în plus (1.000 lei) pe care îi vor primi (cândva) profesorii, nu vor egala banii în plus (1.500 euro) primiți deja de fiecare parlamentar la suma forfetară. Atunci nu au mai fost îngrijorate publicațiile aservite dictaturii actuale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *