O cățelușă a mers 6 km să îl găsească pe bărbatul care i-a dat de mâncare într-o pădure

1 iunie 2023

O cățelușă a nimănui a mers șase kilometri pentru a-l găsi pe cel care i-a dat mâncare, la marginea unei păduri, în Iași. Impresionat, omul cu inimă mare a adoptat cățelușa. Bella, așa cum a numit-o, este acum nedezlipită de stăpânul său, iar el o adoră. Un tânăr merge zilnic și hrănește animalele străzii. Pe Bella a găsit-o lângă o pădure, la marginea Iașiului. Cățelușa nu lăsa pe nimeni să se apropie de ea.

Asta pentru că își veghea puiul mort, cel mai probabil lovit de o maşină. După ce i-a îngropat puiul, omul a continuat să-i ducă bietei mame hrană, timp de o săptămână.

Filip Vali Petrișor, salvator: „Ne-am întâlnit zi de zi, până ieri, când m-am dus să îi duc din nou mâncare și nu am găsit-o.”

Iar asta pentru că Bella îl aștepta nerăbdătoare în fața blocului.

Filip Vali Petrișor, salvator: „A venit pe jos șase kilometri, nici eu nu știu cum m-a găsit. Probabil s-a luat după miros. Suntem foarte buni prieteni, vreau să o păstrez, i-am făcut o baie, vreau să merg cu ea la medic.”

Bărbat: „Foarte impresionant, când am auzit nu îmi venea a crede că a venit până aici.”

Cățelușa a fost spălată, deparazitată, iar acum stă parcă lipită de binefăcătorul ei. Îl însoțește fără să ezite, oriunde ar merge.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “O cățelușă a mers 6 km să îl găsească pe bărbatul care i-a dat de mâncare într-o pădure”

  1. Avem multe de învățat de la această cățelușa.Cine știe să citească printre rânduri înțelege.Onor OMULUI respectiv, MERITĂ.

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia