FOTO Momente pline de emoții la Colegiul „Mihai Eminescu”! Zeci de foști absolvenți s-au reîntâlnit la 40 de ani de la absolvire

S-au scurs clipe pline de emoție, sâmbătă, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani. Zeci de foști absolvenți s-au reîntâlnit la 40 de ani de la absolvire. Este vorba despre promotia 1983, profilul matematică- fizică, de la Liceul de chimie industriala „Mihai Eminescu”, cum era pe atunci.

Ca diriginte l-au avut pe Stefan Constantin, profesor de fizică- Fortu Panait, la matematică Simirad Mihai, Lohan Constantin la educatie fizica și Bratucu Doina – Instalatii.

Unii dintre absolvenți au venit de peste mări și țări ca să participe la sărbătorirea a 40 de ani de la terminarea liceului. Evenimentele s-au scurs într-un cadru emoționant, în sala de festivități a colegiului, gazdă fiindu-le chiar directorul colegiului, Cristina Chiriac.

După citirea catalogului, s-a ținut un moment de reculegere pentru cei decedați, apoi, toți cei prezenți au primit diplome, medalii și magneței cu fotografia de final din fața liceului.

Am purtat chiar și nr. matricole având forma unor insigne cu imaginea din trecut. Colțul amintirilor a fost marcat de obiecte și fotografii din perioada liceului. Pe un proiector se derulau imagini de la cele două întâlniri anterioare, de 30 și 35 de ani”, ne-a mărturisit Renata Rusu, care s-a numărat printre cei prezenți.

Dupa fotografia de grup din fața colegiului, cu toții s-au îndreptat spre cimitirul Pacea pentru a aduce un omagiu celui ce le-a fost alături la bine și la greu timp de patru ani, dirigintele Ștefan Constantin. Seara s-a încheiat cu o petrecere plină de surprize la Conacul Zăicești. Cu toții au arătat încă o dată că au rămas uniți chiar și după trecerea anilor. Pentru ei, liceul nu a reprezentat doar o etapă din punct de vedere educativ, ci și o perioadă în care au legat adevărate prietenii, care și-au dovedit valoarea prin rezistența în timp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *