FOTO Șofer pericol public! Un tânăr șofer gonea cu peste 190 km/h într-o localitate din Botoșani

Un șofer a dat dovadă că este un adevărat pericol public după ce a condus cu un autoturism cu o viteză amețitoare într-o localitate din județ. Polițiștii Biroului Rutier au surprins, sâmbătă, cu aparatul radar, pe drumul județean D.J. 207 N, în localitatea Curtești, un autoturism care rula cu 194 km/h.

La volanul acestuia se afla un tânăr, de 20 de ani, pe numele căruia a fost întocmit un proces verbal de constatare a contravenției, fiind sancționat cu amendă în cuantum de 1305 lei, iar ca măsură complementară, i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă fără drept de circulație.

„Vă reamintim faptul că respectarea limitei de viteză reduce riscul de accidente rutiere și este responsabilitatea fiecărui conducător auto să respecte regimul de viteză stabilit pentru sectorul de drum pe care circulă, precum și regulile de circulație. Cu cât viteza de deplasare este mai mare, cu atât timpul de reacție în fața unui obstacol sau unei situații neprevăzute este mai mic și poate conduce la producerea unui eveniment nedorit”, este mesajul polițiștilor botoșăneni.

Polițiștii rutieri vor fi prezenți în continuare cu aparatele radar pe drumurile din județ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *