S-a jucat cu libertatea sa! Un bărbat din Botoșani a ajuns după gratii, după ce a sfidat restricțiile care i-au fost impuse

Un bărbat din Botoșani s-a jucat cu libertatea sa. Acesta a ajuns după gratii, după ce a sfidat restricțiile care i-au fost impuse. Botoșăneanul era arestat la domiciliu pentru două infracțiuni foarte grave, de viol și violare de domiciliu, însă nu a ținut cont de regulile pe care trebuie să le respecte.

Astfel, bărbatul a decis nu doar să părăsească locuința în care era arestat la domiciliu, ci și localitatea, dar și județul. El a fost găsit de polițiști în județul vecin. Practic, el a părăsit domiciliul fără încuviințarea Poliției și, mai mult decât atât, nu s-a prezentat nici la instanța de judecată, în ciuda obligațiilor pe care le avea.

În aceste condiții, Judecătoria Botoșani a dispus, în această săptămână, înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive, pe o durată de 30 de zile, de la data punerii efective în executare a mandatului de arestare preventivă.

 

O adolescentă din Botoșani a cerut în instanță să i se permită să se căsătorească. Judecătorul nu a putut ajunge la ședință

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Solutia pe scurt:

Admite sesizarea din oficiu întemeiată pe art. 208 alin. (4) din Codul de procedură penală. În temeiul art. 362 din Codul de procedură penală raportat la art. 208 alin. (2) şi (4), art. 218 şi art. 221 din Codul de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu luată prin încheierea nr. 142/13.12.2022 a Tribunalului Botoşani în dosarul nr. 13515/193/2022/a1.2, astfel cum a fost modificată prin încheierea nr. 158/23.12.2022 a Tribunalului Botoşani în dosarul nr. 13515/193/2022/a1.3, faţă de inculpatul LUPU PAVEL-DANIEL, trimis în judecată pentru săvâr?irea infrac?iunilor de „violare de domiciliu”, prev. de art. 224 alin. (2) Cod Penal ?i „viol”, prev. de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. c) din Codul penal, ambele cu aplic. art. 41 alin. (1) ?i art. 38 alin. (1) Cod Penal. Admite sesizarea din oficiu întemeiată pe dispoziţiile art. 221 alin. (11) şi art. 242 alin. (3) din Codul de procedură penală. Respinge, ca nefondată, cererea inculpatului, prin apărător ales, de menţinere a măsurii arestului la domiciliu. În temeiul art. 221 alin. (11) şi art. 242 alin. (3) din Codul de procedură penală, înlocuieşte măsura arestului la domiciliu, dispusă prin încheierea nr. 142/13.12.2022 a Tribunalului Botoşani în dosarul nr. 13515/193/2022/a1.2, astfel cum a fost modificată prin încheierea nr. 158/23.12.2022 a Tribunalului Botoşani în dosarul nr. 13515/193/2022/a1.3, faţă de inculpatul LUPU PAVEL-DANIEL, trimis în judecată pentru săvâr?irea infrac?iunilor de „violare de domiciliu”, prev. de art. 224 alin. (2) Cod Penal ?i „viol”, prev. de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. c) din Codul penal, ambele cu aplic. art. 41 alin. (1) ?i art. 38 alin. (1) Cod Penal, cu măsura arestării preventive, pe o durată de 30 de zile, de la data punerii efective în executare a mandatului de arestare preventivă. În temeiul art. 230 din Codul de procedură penală, dispune emiterea mandatului de arestare preventivă a inculpatului LUPU PAVEL-DANIEL, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În temeiul art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată astăzi, 23.05.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *