Rețea de apă construită într-o comună din apropiere de municipiul Botoșani. Se vor investi peste 10 milioane de lei

O rețea de alimentare cu apă potabilă va fi construită într-o comună din apropiere de municipiul Botoșani. Este vorba de comuna Roma, care beneficiază de fonduri prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

În această nouă rețea de apă se vor investi peste 10 milioane de lei. De altfel, Primăria comunei Roma a lansat licitația pentru stabilirea firmei sau firmelor care vor face proiectarea și execuția de lucrări

„Prin prezentul proiect se propune realizarea unui sistem centralizat de alimentare cu apa potabila cu infiintarea de retele publice in localitatea Roma, în concordanţă cu prevederile Directivei Cadru Apă, respectiv reţea de alimentare cu apa în lungime totală de 19862 m, prevăzută din conducta PEHDRC cu diametre, D140mm și D110mm, o staţie de clorinare pentru un debit de 5.51l/s., șase staţii de pompare apă potabila – fiecare statie fiind echipată cu (1+1) pompe, cu sistem de operare SCADA; trei 3 statii de pompare incendiu și zece vane de reducere de presiune”, susțin reprezentanții Primăriei Roma.

Firmele interesate pot depune oferte până cel târziu pe 16 iunie.

Anunțul momentului pentru cei care stau la bloc. Legea care le permite acestor persoane să intre peste tine în apartament

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *