Ies noi detalii la iveală despre medicul de familie din Botoșani care avea 100.000 de euro în locuință. Cum scotea bani de pe urma copiilor

Ies la iveală noi detalii despre medicul de familie din Mitoc, în locuința căruia, polițiștii au găsit peste 100.000 de euro. Un tânăr care a absolvit un liceu din municipiul Botoșani, spune că medicul era cunoscut în tot județul pentru faptul că oferea scutiri contra cost celor care aveau nevoie pentru a-și justifica lipsa de la ore. Acesta ajunsese atât de cunoscut pentru faptul că vindea scutiri, încât unele licee nu mai acceptau scutiri parafate de el, potrivit Mesagerul de Nord.

Tot 30 de lei solicita și pentru a elibera o trimitere. Localnicii spun că acesta taxa absolut orice serviciu și se comporta urât cu pacienții.

Și asta nu este tot, un bărbat din localitate a povestit că medicul ar fi folosit datele copiilor săi și le-ar fi făcut internări fictive în spital. Acesta a aflat cu stupoare că cei mici ar figura cu peste 40 de internări în spital, în condițiile în care copiii nu au fost niciodată internați și nu au beneficiat de servicii medicale.

Reamintim faptul că medicul este acuzat că ar fi decontat ilegal fonduri în valoare de peste 150.000 de lei, iar polițiștii i-au percheziți onat cabinetul medical și locuința, confiscându-i peste 100.000 de euro.

Acesta este în prezent sub control judiciar și nu are voie să mai profeseze.

foto: mesagerul de nord

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *