Incendiu într-o localitate din Botoșani! Casa unei familii a început să ardă

Casa unei familii din localitatea Corni a fost în pericol, joi după-amiază, din cauza unui incendiu ce a izbucnit în bucătărie.

Vecinii sunt cei care au văzut fumul și i-au alertat pe proprietarii care se aflau în curte, fără să știe ceea ce se întâmplă. Aceștia au cerut ajutorul pompierilor.

Două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Corni, au ajuns, în cel mai scurt timp, la locul indicat, potrivit reprezentanților ISU Botoșani.

Pompierii au constatat faptul că ardeau mai multe aparate electrocasnice și mobilierul din bucătărie, existând pericolul de propagare la întreaga locuință. Aceștia au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă.

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.

Fără cuvinte! Primarul din Botoşani care construieşte o cruce mai înaltă decât un bloc turn. Costurile, mai mari decât veniturile proprii într-un an

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *