Încă o licitație a Primăriei Botoșani a fost contestată. Vor fi întârziate lucrările de renovare a unei școli

25 septembrie 2026

Societatea comercială Cornell’s Tehnic Construct SRL, controlată de omul de afaceri Marcel Bîrsan, a contestat licitația organizată de Primăria Botoșani pentru desemnarea firmei care va face renovarea energetică a Școlii 17.

Cornell’s Tehnic Construct SRL a depus la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor o solicitare de anulare în parte a Raportului procedurii nr. 25429/16.09.2026, a Comunicării privind rezultatul procedurii nr. 25436/16.09.2026 și a procesului-verbal de evaluare a propunerilor financiare nr. INT 7542/02.09.2026, , dar și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale.

Licitația pentru Școala 17 a fost câștigată de Alero SRL, cea care a avut a treia ofertă de preț dintre cele zece firme sau asocieri de firme participante.

Alero SRL a participat la licitație având ca subcontractanți pe Igniprof Sting SRL și Infopack Total SRL. Ea a câștigat licitația la un preț de 6,86 milioane de lei.

Prețul oferit de Cornell’s Tehnic Construct SRL  a fost de 6.625.079 lei fără T.V.A., cel mai scăzut dintre prețurile tuturor celor opt oferte care au ajuns la etapa financiară.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia