Firma care a oferit mâncarea elevilor botoșăneni ce au acuzat stări de rău ar putea pierde contractul cu primăria. „I-am spus că o să refuzăm mâncarea”

Firma din municipiul Botoșani, care a oferit masa caldă elevilor din Ungureni, care au acuzat stări de rău după ce au mâncat, ar putea pierde contractul cu Primăria din localitate. Șeful administrației locale a declarat că l-a înștiințat deja pe administrator că școala îi va refuza mâncarea.

„Mâncarea este asigurată de aceeași firmă (n.r pentru toți elevii) și noi o distribuim pe loc. Copiii mai iau acasă și s-au trezit, chiar și care au mâncat la școală, cu dureri de burtă. Noi l-am înștiințat și pe dânsul (administratorul firmei care distribuie mâncarea), i-am spus că o să refuzăm mâncarea”, ne-a declarat primarul Ilie Ivanache.

Reamintim că 14 copii de la Școala din Ungureni au acuzat stări de rău după ce au mâncat bucatele oferite de un restaurant din municipiul Botoșani, în cadrul programului Masa Caldă.

„Nimeni nu a venit să facă scris la mine, nici la medicul de familie, dar eu am vorbit cu DSP-ul să verifice, să vedem, să eliminăm suspiciunile. Să verifice firma să vadă cum este. Au fost 14 copii, am înțeles, care au avut dureri de burtă, diaree. Chiar și la Primărie am un angajat, are fetița, și a spus că s-a simțit foarte rău”, ne-a precizat primarul comunei Ungureni, Ilie Ivanache.

DSP a început verificările

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani a demarat o verificare în acest caz.

„Noi o să mergem și noi mâine că am echipă de inspectori, care să meargă să vadă care e treaba acolo, cum se administrează blocul de mâncare acolo etc, plus la furnizorul de alimente”, a spus Teodor Ferariu, directorul DSP Botoșani.

VIDEO Trei avioane militare au survolat, astăzi, Botoșaniul. În ce a constat misiunea lor

One thought on “Firma care a oferit mâncarea elevilor botoșăneni ce au acuzat stări de rău ar putea pierde contractul cu primăria. „I-am spus că o să refuzăm mâncarea”

  1. spagile care le iau directorii sunt cauza calității scăzută a mâncarii aduse de firme, DSP de ce nu trece mai des să verifice locul unde se face mâncarea, stau in birouri…și ies doar la sesizari…?? de ce nu merg pe teren să verifice condițiile în care se face mâncarea???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *