Ce a pățit un botoșănean după ce a plecat din „orașul- fantomă”, unde oamenii sunt dependenți de uraniu

Fosta colonie muncitorească de la Ciudanoviţa, înfiinţată la poalele minelor de uraniu din Munţii Banatului, s-a transformat într-un oraş fantomă, din care însă mulţi dintre localnici refuză să plece, în ciuda avertizărilor cu privire la pericolul radiaţiilor.

Până la mijlocul anilor ’90, când minele de uraniu din Munţii Banatului s-au închis, colonia muncitorească  de la Ciudanoviţa se înfăţişa oaspeţilor ei ca un orăşel de munte, izolat de restul lumii.

„Şantierul”, după cum îi spun localnicii, găzduia în urmă cu jumătate de secol aproape 10.000 de oameni. Minerii aduşi din zona Moldovei, a Câmpiei Române şi chiar şi din Uniunea Sovietică locuiau în blocurile cu două şi trei etaje şi în nenumăratele barăci de la poalele Dealului Golgota, unde se afla exploatarea minieră.

Ce spune un locuitor din Botoșani

În ciuda faptului că în Ciudanovița se află în pericol, unii oameni au ales să nu plece. Nu pare să le pese prea mult de efectele radiaţiilor de uraniu şi e reziduurile periculoase ale haldelor din jurul localității. Ba mai mult, unii susțin că cei care pleacă se usucă pe picioare, subit, în timp ce cei care rămân sunt bine mersi.

„Poate există radiaţii de la haldele de uraniu care înconjoară satul, însă pe noi nu ne afectează. În schimb, se petrec lucruri ciudate cu cei care pleacă de aici, după mai mulţi ani în care s-au obişnuit cu aerul acestui loc. Se îmbolnăvesc repede o dată ce îl schimbă. Un coleg de-al meu de la mină, întors în Botoşani, în câteva luni s-a uscat de tot… S-a îmbolnăvit grav şi devenise de nerecunoscut”, susține Vasile Voloca, originar din județul Botoșani.

Sursa: Adevărul.ro/ Playtech.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *