FOTO Accident mortal într-o localitate din Botoșani! O femeie și-a pierdut viața

Un accident mortal a avut loc miercuri seară, în localitatea Roma din județul Botoșani.  O femeie și-a pierdut viața în evenimentul rutier.

Din primele informații, conducătorul unui autoturism, un tânăr de 26 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul dinspre Botoșani înspre Roma, a intrat în impact cu un copac de pe marginea părții carosabile.

Atat conducătorul auto, cât și pasagera de pe scaunul din dreapta -față au suferit leziuni. Femeia a fost declarată decedată de către echipajul medical.

„La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, una de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD. Aceștia au găsit autoturismul răsturnat pe cupolă, iar interior, pe bancheta din spate, era o femeie. Soțul și fiul acesteia, aflați în mașină în momentul producerii accidentului, au ieșit singuri din autoturism. Femeia, în vârstă de 45 de ani, a fost scoasă din autovehicul de către pompieri. Aceasta avea leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul. Fiul acesteia, de 27 de ani, a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Soțul a refuzat să fie dus la spital. Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului”, susțin reprezentanții ISU Botoșani.

Polițiștii continuă cercetările.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *