Când va fi înmormântat medicul din Botoșani, care a murit după ce i s-a făcut rău la Taxe și Impozite

Medicul din Botoșani, care a murit la spital, unde a ajuns după ce i s-a făcut rău în timp ce stătea la coadă la Taxe și Impozite, va fi înmormântat, sâmbătă, în cimitirul Pacea. Trupul neînsuflețit al doctoriței Elena Stână, în vârstă de 75 de ani, a fost depus la Biserica Sfântul Gheorghe din municipiul Botoșani, unde cei care au cunoscut-o îi pot aduce un ultim omagiu.

Medicul neurolog Elena Stână, de 75 de ani,  a murit marți după-amiază. Aceasta a fost dusă de un echipaj de la Ambulanță la spital, după ce a început să se simtă rău, în timp ce se afla la coadă la Taxe și Impozite, dar din păcate, în ciuda tuturor eforturilor cadrelor medicale, a decedat.

Elena Stână a lucrat zeci de ani în Secția de Neurologie a Spitalului Județean Botoșani. Colegii spun că era un „medic profesionist, care știa să comunice, un OM în adevăratul sens al cuvântului”.

Soțul său a fost găsit mort în locuință

„Medic deosebit, care deși a ieșit la pensie a suplinit colegii la Cabinetul de neurologie din Ambulatoriul Integrat al spitalului, prin aceasta ajutând atât colegii, cât și pe pacienți”, ne-a mărturisit Stelian Aivăncesei.

Fiind pensionară, Elena Stână a avut încheiat cu spitalul un contract de prestări servicii. În decembrie, anul trecut, soțul său, medic și el, a fost găsit mort în apartament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *