O adolescentă din Botoșani, bătaia de joc a părinților și fraților săi. Fata a trăit momente de coșmar în propria casă. Cei care au umilit-o au ajuns după gratii

Decizie definitivă luată, miercuri, de judecătorii Curții de Apel Suceava în cazul scandalos de la Unţeni în care o fetiţă a fost agresată sexuală de tată şi violată de trei dintre fraţii săi. Magistrații suceveni i-au condamnat pe tatăl fetei, pe mamă şi cei trei fraţi la ani grei de puşcărie pentru faptele extrem de grave pe care le-au săvârşit.

Tatăl copilei, Vasile Cornel Toma, a fost condamnat la zece ani şi patru luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului, coruperea sexuală a minorilor în formă continuată, agresiune sexuală în formă continuată şi tentativă la infracţiunea de viol. După ieşirea din închisoare, acesta nu va avea voie să se apropie, timp de cinci ani, de copiii săi care i-au fost victime.

Mama fetei, Nicoleta Toma, a primit o pedeapsă mai mare, de zece ani şi jumătate de închisoare pentru o serie de infracţiuni mai grave. Ea a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului, coruperea sexuală a minorilor în formă continuată şi complicitate la infracţiunea de agresiune sexuală în formă continuată. Şi ea a primit interdicţia de a se apropia de copii timp de cinci ani după eliberare.

Doi dintre fraţii fetiţei, Constantin Florin Toma şi Ionuţ Toma au fost condamnaţi la câte şapte ani de închisoare pentru viol în formă continuată.

Cel de-al treilea frate al fetei, Ilie Toma, care este minor, a fost condamnat la măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o durată de 3 ani pentru viol în formă continuată.

Toţi cei cinci se află în spatele gratiilor, fiind arestaţi preventiv din vara anului trecut.

Instanța din Suceava confirmă astfel hotărârea adoptată în luna februarie de Judecătoria Botoșani, care a dictat aceleași pedepse pentru agresorii sexuali ai fetei.

Mama a lăsat-o pe fiica ei să fie violată de tată și de cei trei frați ai săi

Nicoleta Toma a fost, timp de trei ani, martora scenelor în care soțul său și cei trei băieți ai săi și-au bătut joc de fetița care avea mai puțin de 15 ani.

Femeia a fost acuzată nu doar că nu a intervenit pentru a opri ororile bărbaților din familie împotriva fetiței, ci și că a încurajat astfel de comportamente. Astfel, Nicoleta Toma este acuzată de corupere sexuală și complicitate la viol și agresiune sexuală.

Citește și: Ei sunt cei tatăl și cei trei fii care au agresat sexual și violat o copilă de doar 15 ani din Botoșani. Au fost arestați

Vă reamintim că o minoră a fost violată de cei trei frați ai săi, de 17, 19 și 20 de ani, și a fost agresată sexual inclusiv de tatăl său, un bărbat de 41 de ani. In perioada 2019-2021, bărbatul de 41 de ani, ar fi atins-o in mod frecvent, in zonele intime, pe fiica sa, minoră, împotriva voinței acesteia.

Totodată, în aceeași perioadă, cei trei tineri, frați cu victima, prin constrângere și violență, ar fi întreținut în mod frecvent, raporturi sexuale cu minora.

Solutia pe scurt:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală, respinge apelurile declarate de inculpaţii Toma Vasile Cornel, Toma Ionuţ, Toma Constantin Florin şi Toma Nicoleta împotriva sentinţei penale nr. 292 din data de 27.02.2023 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 11263/193/2022, ca nefondate. Conform art.422 C.p.p. rap. la art.72 alin.1 C. pen. deduce, în continuare, din pedepsele aplicate inculpa?ilor apelan?i Toma Vasile Cornel, Toma Ionuţ, Toma Constantin Florin şi Toma Nicoleta durata arestării preventive de la 27.02.2023 la zi. În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă pe fiecare dintre inculpa?i la plata către stat a câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 942 lei, reprezentând onorariu avocatului desemnat din oficiu Tudor Andrei conform delegaţiei nr. 829/2023 (pentru inculpata Toma Nicoleta), suma de 942 lei, reprezentând onorariu avocatului desemnat din oficiu Bucşă Cristina conform delegaţiei nr. 830/2023 (pentru inculpatul Toma Ilie) şi suma de 1530 lei, reprezentând onorariu avocatului desemnat din oficiu Malcinschi Camelia conform delegaţiei nr. 831/2023 (pentru părţile civile), rămân în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată, astăzi, 12.04.2023, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin intermediul grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală.

Cutremurător! O mamă din Botoșani a lăsat-o pe fiica ei să fie violată de tată și de cei trei frați ai săi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *