Inspectorii de muncă iau la verificat unitățile private și de stat cu activități de asistență spitalicească din județul Botoșani

Unitățile spitalicești din județul Botoșani vor fi verificate de inspectorii de muncă. Acțiunea face parte dintr-o campanie privind verificarea modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă în cadrul unităților private și de stat cu activități de asistență spitalicească.

Verificările au loc în contextul evenimentelor grave care au avut loc în anii anteriori în spitale și care s-au soldat cu morți și persoane care au suferit arsuri.

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, cele mai frecvente încălcări ale reglementărilor care vizează securitatea și sănătatea în muncă, se referă la: lipsa evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională a sănătății și securității lucrătorilor; neadaptarea și neaplicarea de măsuri de prevenire și metode de lucru care să asigure îmbunătățirea nivelului securității și al protecției sănătății la locurile de muncă; lipsa verificărilor periodice pentru echipamentele de muncă pentru care este necesară asigurarea exploatării fără pericole, echipamente aflate sub incidența unor dispoziții legale speciale (ISCIR); organizarea necorespunzătoare a activității în domeniul securității și sănătății în muncă; locuri de muncă la care lipsesc instrucțiunile proprii în care să se țină seama de particularitățile activităților desfășurate; lipsa sau numărul insuficient al lucrătorilor calificați, autorizați și instruiți corespunzător; lipsa sau aplicarea necorespunzătoare a măsurilor privind supravegherea corespunzătoare a sănătății lucrătorilor, la intervale regulate, în funcție de riscurile privind securitatea și sănătatea în muncă conform prevederilor legale; lipsa instrucțiunilor privind circuitul lenjeriei, transportul probelor biologice, dezinfecția și igiena, măsurile pe care lucrătorii trebuie să le ia în caz de evenimente și/sau incidente periculoase, precum și măsurile de prevenire a acestora.

”În acest context, considerăm oportună declanșarea unor acțiuni de control, atât în mediul privat, cât și în unitățile bugetare, în vederea identificării cazurilor de încălcare a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă cu privire la: pericole de îmbolnăviri profesionale și expunerea lucrătorilor la un grad ridicat de risc (noxele prezente la locurile de muncă); neluarea măsurilor pentru ca expunerea lucrătorilor sa fie evitată; lipsa măsurilor de reducere a riscului de expunere profesională la un nivel suficient de scăzut pentru a proteja sănătatea și securitatea lucrătorilor prin limitarea, la un nivel cât mai scăzut posibil, a numărului de lucrători expuși, sau care pot fi expuși, măsuri de protecție colectivă și/sau măsuri de protecție individuală, atunci când expunerea nu poate fi evitată prin alte mijloace; ignorarea pericolelor existente în mediul de muncă; transmiterea de boli contagioase, riscuri chimice, fizice, biologice, mecanice, electrice, stresul etc.; manipulări greșite a maselor și greutăților”, precizează sursa citata.

De asemenea, se va urmări și modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acolo unde este cazul.

Obiectivele acestei campanii sunt: identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează securitatea și sănătatea în muncă, luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispozițiilor legale în materie; diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatori a prevederilor legale menționate; diminuarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă în activități referitoare la sănătatea umană. Campania se va desfășura în perioada 3 aprilie – 29 noiembrie 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *