FOTO Accidentul din Zona industrială din Botoşani! Tânărul de la volan, într-o avansată stare de ebrietate

Accidentul produs în noaptea de luni spre marţi în Zona industrială a municipiului Botoşani a fost provocat de un tânăr de 24 de ani, care avea o concentraţie alcoolică de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, poliţiştii susţin că botoşăneanul avea şi dreptul de a conduce suspendat.

El este cercetat penal acum pentru conducere sub influenţa alcoolului, conducere fără permis şi vătămare corporală din culpă.

Ştirea iniţială

Doi tineri în vârstă de 20 și 24 de ani, au ajuns la spital, în urma unui accident rutier care s-a produs, noaptea trecută, în Zona Industrială a municipiului Botoşani. În eveniment a fost implicat un singur autoturism.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, precum și două ambulanțe SAJ.

Aceștia au constatat că autoturismul era răsturnat pe cupolă, iar cele trei persoane erau scoase din mașină.

Echipajele de prim ajutor au preluat cele două persoane rănite, conștiente, pe care le-au transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări”, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *