VIDEO Veste bună pentru călătorii Eltrans! A fost lansată o aplicație prin care află în timp real poziția autobuzelor, dar și cât mai au până la destinație

Societatea Eltrans vine cu o veste bună pentru călătorii care aleg să se deplaseze cu mijloacele de transport în comun. A fost lansată aplicați Tranzy, prin intermediul căreia oamenii pot vedea în timp real unde sunt autobuzele societății, dar și cât mai au până la destinație. Aplicația poate fi descărcată atât pe iOS, cât și pe Android, din magazinele virtuale sau de pe https://tranzy.app/.

Călătorii pot accesa prin intermediul tranzy.app și următoarele funcţionalitӑţi: Open Data Live Map – hartӑ live cu rute şi poziţia în timp real a vehiculelor; detalii actualizate despre linii și rutele optime în funcție de punctul de plecare ales; stațiile din proximitatea zonei; distanța până la destinație; cea mai apropiată stație pentru determinarea traseului optim de a ajunge la destinația dorită în cel mai scurt timp”, precizează reprezentanții Eltrans.

Totodată, prin intermediul aplicației, botoșănenii au la dispoziție un buton pentru feedback constructiv – apӑsarea lui deschide un email prin clientul de mail selectat al utilizatorului, unde este preselectatӑ adresa destinatarului ([email protected]) şi genereazӑ o capturӑ de ecran din ecranul curent al aplicaţiei. Feedback-ul ajunge în atenţia tranzy.ai dar şi în atenţia Eltrans Botoşani pentru remedieri, acolo unde este cazul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *