Epicondilita laterală este o afecțiune dureroasă a părții laterale a cotului cauzată de suprasolicitare, ceea ce duce la inflamația sau, în unele cazuri, la microrupturi ale originii scurtului extensor radial al carpului (extensor carpi radialis brevis, ECRB).
Epidemiologia epicondilitei laterale
Epicondilita laterală este cea mai frecventă cauză de durere la nivelul cotului, afectând între 1-3% dintre adulți în fiecare an. Apare mai frecvent la persoane cu vârsta de 30-50 ani, cu o distribuție egală între bărbați și femei. De asemenea, persoanele mai predispuse la această afecțiune sunt jucătorii de tenis și muncitorii care utilizează ustensile grele sau care efectuează ridicări repetitive.
Simptomele epicondilitei laterale
Durerea pe fața laterală a cotului se dezvoltă progresiv pe parcursul săptămânilor sau lunilor, fără a fi precedată de un traumatism. Un alt simptom îl poate constitui scăderea forței de apucare a obiectelor.
Diagnosticul epicondilitei laterale
Diagnosticul în epicondilita laterală se stabilește prin examenul clinic: durere la palparea zonei situate la câțiva milimetri distal de epicondilul lateral (proeminența de pe exteriorul cotului), exacerbată de extensia activă a degetelor/pumnului împotriva rezistenței aplicate de examinator cu cotul complet extins.
Diagnosticul diferențial
Alte afecțiuni care pot cauza simptome pe fața laterală a cotului sunt:
- artroza articulației capitelo-radiale (durerea apare la palparea directă a acestei articulații și la mișcările de prono-supinație, când este mobilizat capul radial);
- sindromul de tunel radial (durere la palpare 3-4 cm distal și anterior de epicondilul lateral, exacerbată de supinația antebrațului împotriva rezistenței examinatorului);
- fractura;
- osteocondrita disecantă a capitulumului;
- radiculopatia cervicală;
- instabilitatea rotatorie postero-laterală.
Investigațiile imagistice indicate în epicondilita laterală
Deși investigațiile imagistice nu sunt esențiale în stabilirea diagnosticului, acestea pot fi utile în diagnosticul diferențial.
Radiografia articulației cotului (față și profil) se realizează pentru a exclude artroza capitelo-radială. Poate, de asemenea, să evidențieze calcificări la nivelul mușchilor extensori, în apropierea epicondilului lateral.
Rezonanța magnetică nucleară poate demonstra zone de hipersemnal la nivelul originii scurtului extensor radial al carpului (ECRB) în aproximativ 50% dintre cazuri.
Ecografia poate evidenția zone hipoecogene și îngroșarea originii ECRB, rezultatul investigației depinzând foarte mult de experiența celui care efectuează investigația.
Metode de tratament al epicondilitei laterale
Epicondilita laterală se poate ameliora chiar și în absența unui tratament specific, dar durata simptomelor poate fi prelungită până la 2 ani. Rolul tratamentului este de a reduce perioada de recuperare și a permite pacientului să își reia activitatea.
Tratamentul conservator este eficient în aproximativ 85-90% dintre cazuri, dar cazurile refractare pot necesita tratament chirurgical. Modificarea activităților ce cauzează durerea, repausul, antiinflamatoriile nonsteroidiene, orteza specială pentru epicondilita laterală, injecțiile cu steroizi, terapia cu ultrasunete (extracorporeal shock wave therapy) și exercițiile de întindere a mușchilor extensori sunt utilizate ca metode non-chirurgicale în terapia acestei afecțiuni.
Tratamentul chirurgical este indicat doar dacă tratamentul conservator nu a oferit rezultate satisfăcătoare după cel puțin 6-12 luni de la instalarea simptomelor. În funcție de preferința și experiența chirurgului, acesta poate fi efectuat prin tehnici clasice sau artroscopice. Scopul este de a debrida și detensiona tendonul ECRB aproape de origine pe epicondilul lateral.
În general, se recomandă reluarea activității normale între 3-6 săptămâni, întoarcerea la locul de muncă între 6-12 săptămâni (depinde de meseria practicată) și reluarea activității sportive după 4-6 luni de la intervenția chirurgicală.
Pentru programări, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.
