Peste 200 de elevi botoșăneni, absenți la prima probă a simulării Evaluării Naționale

Elevii din clasa a VIII-a din sistemul de învățământ botoșănean au susținut astăzi, 20 martie, prima probă a simulării Examenului de Evaluare Națională.

Din totalul celor 4234 de elevi înscriși în clasa a VIII-a au participat la proba de astăzi 4027 de elevi, absenți fiind 207 elevi. Marți, 21 martie, va fi simularea la disciplina Matematică.

Rezultatele vor fi aduse la cunoștința elevilor și părinților de către profesorii de la clasă, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare. Rezultatele obținute de elevi la simularea Examenului de Evaluare Națională nu sunt publice. La solicitarea părinților notele vor putea fi trecute în catalog.

Rezultatele obținute se vor analiza, la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea rezultatelor școlare. Îmi doresc ca rezultatele obținute la această simulare națională să fie net superioare rezultatelor de a simularea județeană care și-a propus conștientizarea importanței acestui examen național”, a declarat Bogdan Suruciuc, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean.

În urma centralizării rezultatelor la simularea județeană a Examenului de Evaluare Națională rata de promovare pe discipline, la nivelul județului Botoșani, a fost, pe discipline, după cum urmează: Limba și literatura română – 1969 elevi din totalul celor 3714 elevi prezenți, au obținut note mai mari sau egale cu 5.00,  reprezentând un procent de promovare de 53,01%; Matematică –1665 de elevi din totalul celor 3677 prezenți  au obținut note mai mari sau egale cu 5.00,  reprezentând un procent de promovare de 45,28%, transmite printr-un comunicat Inspectoratul Școlar Județean.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *