Accident! Un botoșănean a dat cu mașina peste un mopedist pe care l-a proiectat într-un șanț

Un botoșănean a dat cu mașina peste un mopedist, pe care l-a proiectat într-un șanț de la marginea drumului. Accidentul a avut loc luni, la amiază, pe DN 2E, în afara localității sucevene Pârteștii de Sus. George R., de 51 de ani, din comuna botoșăneană Cândești, în timp ce conducea autoutilitara care tracta semiremorca, la trecerea pe lângă mopedul condus de Petru H., de 81 ani din comuna suceveană Arbore, care circula în aceeași direcție de mers, l-a acroșat cu partea dreaptă spate a semiremorcii și l-a proiectat în șanțul din partea dreaptă a direcției de mers.

Suceveanul a fost rănit, fiind preluat de echipajul de ambulanță sosit la fata locului și transportat la UPU Rădăuți, în vederea acordării îngrijirilor medicale. Nici el și nici botoșăneanul nu erau sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit polițiștilor,  vinovat de producerea evenimentului rutier se face conducătorul auto care nu a respectat o distanță regulamentară față de vehiculul pe care-l depășea.

La fața locului au fost prezenți reprezentanții I.S..C.T.R. Suceava care au sancționat conducătorul auto pentru circulația pe un sector de drum la începutul căreia îi este interzis accesul pentru tonaj. Polițiștii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *