FOTO Tragedie la Botoșani! Un tânăr de 31 de ani a murit într-un accident rutier

1 martie 2023

Un tânăr, în vârstă de 31 de ani, și-a pierdut viața, în urma unui accident rutier produs, miercuri dimineață, în intersecția DN 29 cu DJ 294, la ieșire din Unțeni. În eveniment a fost implicat un singur autoturism. Șoferul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina.

La fața locului au ajuns două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și una de descarcerare, precum și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat că șoferul era prins sub mașina răsturnată pe o parte și au acționat pentru a-l extrage. Din nefericire, echipajul medical aflat la fața locului nu a putut decât sa constate decesul.

Polițiștii urmează să stabilească circumstanțele exacte ale producerii tragediei.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia