FOTO Detalii mai puțin știute despre viața lui Cătălin Bordea. Botoșăneanul de la America Express, care nu a fost dorit de mamă și tată, un soț devotat: Am șapte tați deocamdată!

FOTO divahair

Cătălin Bordea este omul care stârnește râsete prin glumele sale pe care le face în cadrul spectacolelor sau în cadrul aparițiilor televizate. Are 38 de ani, este căsătorit și duce o viață fericită. Pare că așa a trăit tot timpul, dar adevărul este altul.Puțini au reușit să îl descopere dincolo de aparențe și să afle ce drame se ascund în sufletul lui. A fost crescut de bunici și a avut o relație delicată cu părinții săi.

Nu a fost un copil dorit…

Ei bine, da, din nefericire, comediantul nu a fost un copil dorit, așa cum chiar el a avut curajul să mărturisească. Mama l-a născut la o vârstă fragedă, iar tatăl nu a vrut să își asume responsabilitatea creșterii lui. Pare de necrezut, dar femeia care i-a dat viață i l-a încredințat tatălui, deși acesta nici nu voia să audă de el. Ce a urmat este demn de scenariul unui film și poate fi traumatizant pentru oricine.

„Tatăl meu se credea artist. Cânta melodii compuse de el. S-a ratat însă din cauza lui Adrian Păunescu. A mers la un spectacol al cenaclului „Flacăra”, unde a început să cânte melodii de-ale lui Păunescu a început să recite peste interpretarea tatălui meu, iar atunci tatăl meu l-a înjurat pe maestrul Păunescu. L-a dat afară din spectacol și s-a dus să cânte la nunți, cumetrii, înmormântări.

A cunoscut-o pe mama la un astfel de eveniment. Mama mea avea 16 ani. Tata nici n-a vrut să audă de mine, a dorit ca mama să avorteze, dar nu s-a întâmplat asta. M-au crescut împreună până la 2 ani, când tata a fugit de-acasă… M-au crescut împreună până la 2 ani, când el a fugit de-acasă. Mama l-a găsit și m-a lăsat pe mine la el, că poate își regăsește instinctele de tată. N-a fost așa.

El m-a urcat în autobuz, repet, aveam 2 ani, și a coborât. Norocul meu a fost că s-a urcat bunica mea la una dintre stații și m-a găsit. Altfel, cine știe unde ajungeam.”, a povestit Cătălin Bordea în emisiunea Xtra Night Show.

A avut norocul de a fi extrem de iubit de bunica lui care l-a crescut cu multă iubire și l-a ajutat să devină omul de astăzi. În prezent îi este recunoscător atât ei, cât și bunicului și postează des imagini cu ei în mediul online.

„Doru Dumitru Dorel, tatăl meu natural, Galău, Stelică, Viorel, Andrei, Andrei. Ăștia au fost tații mei, am șapte deocamdată!”

În cadrul unei confesiuni, Cătălin Bordea a făcut declarații surprinzătoare despre mama lui. A dezvăluit detalii din viața ei personală și a enumerat toți partenerii pe care aceasta i-a avut de când s-a despărțit de tatăl lui.

„Doru Dumitru Dorel, tatăl meu natural, Galău, Stelică, Viorel, Andrei, Andrei. Ăștia au fost tații mei, am șapte deocamdată! E posibil să apară și al 8-lea. De toți s-a despărțit din nepotrivire de caracter. Unul a plecat și m-a lăsat în autobuz, Galău a orbit, alți doi au fost arestați, unul în Italia, Stelică, el a fost și eliberat.  La ultima nuntă nu am fost, mama are colecție de acte de la toate căsătoriile, le păstrează pe toate! M-a făcut la 16 ani și bunica a făcut-o pe mama tot la 16 ani. Mai nou, m-am trezit că am și o soră.”, a povestit el.

Chiar dacă a fost crescut mai mult de bunică, are o legătură specială cu mama lui, fiindcă îi leagă simțul umorului. Când a fost diagnosticată cu o boală gravă, femeia nu și-a pierdut optimismul și a reușit să-l facă pe fiul ei să zâmbească.

„Mama mea a trecut printr-o perioadă îngrozitoare fără să își piardă zâmbetul de pe buze, fără să se plângă și fără să “deranjeze” pe nimeni. Și această stare a ei a ajutat-o in proporție de cincizeci la sută sa fie bine. Culmea e că după tot ce a îndurat, mama mea a făcut o glumă și am ras din tot sufletul amândoi. Mi-a zis: Cătăline, am o veste proastă și una bună. Aia proastă e că în urma chimioterapiei mi-a căzut parul și aia bună e că acum semănăm leit.”, a povestit el, potrivit Spy News.

Este unul dintre cei mai apreciați comedianți din România

Vedeta de la Antena 1 și Antena Stars nu a ajuns întâmplător unde este astăzi. A urmat studiile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. Cunoaște tainele comediei și încă de când era foarte tânăr a făcut parte din producții de succes precum
„La Bloc” sau „Fete cu lipici”.

Ulterior, s-a făcut remarcat datorită spectacolelor sale de comedie și în prezent umple sălile de fiecare dată când are o nouă reprezentație. Biletele pentru un stand-up comedy în centrul căruia este Cătălin Bordea se vând imediat, fiindcă este unul dintre cei mai apreciați comedianți din România.

De asemenea, apare la „Xtra Night Show”, alături de jurnalistul Dan Capatos care îi este și prieten foarte bun. Talentul său a putut fi admirat și la iUmor, unde a susținut momente memorabile.

Și-a încercat norocul și în muzică

Mai nou, Cătălin Bordea și-a făcut debutul și în muzică, după ce în 2021 a lansat o piesă cu artistul Jean Gavril. Au compus-o împreună și au decis să o cânte tot împreună. Comediantul s-a ocupat de versuri, iar cântărețul de muzică. Piesa este una de dragoste și este intitulată „Nebun după tine”.

Videoclipul este inspirat din viața reală a lui Cătălin Bordea și sunt inserate chiar și momente de la nunta sa, de la unele întâlniri cu prietenii sau cu familia.

Este un soț devotat

Livia și Cătălin Bordea sunt împreună de peste un deceniu, iar iubirea lor este una dintre cele mai frumoase povești din showbiz-ul românesc. De ce? Și-au fost întotdeauna alături și au rămas neschimbați, deși timpul a trecut peste ei. Se iubesc la fel ca la început și sunt naturali unul în prezența celuilalt. Fotografiile de cuplu de pe rețelele sociale și declarațiile de dragoste pe care și le fac sunt dovada legăturii lor indestructibile.

Soția lui este din județul Tulcea, dar locuiește în București de ani buni, după ce a trăit o perioadă în Dubai. În trecut a fost stewardesă, iar acum instructor de kangoo jumps.
Cei doi s-au cunoscut în 2012, iar după doi ani s-au căsătorit civil. Cununia religioasă a avut loc în 2019, într-un cadru restrâns. Au dorit să aibă alături doar familia și prietenii apropiați.

Totul s-a desfășurat într-un mod atipic, fiindcă nu au avut ținutele clasice de mire și mireasă, iar petrecerea a vut loc sub cerul liber.

„Când m-am îndrăgostit de ea, m-am îndrăgostit de zâmbetul ei. Îți umple ziua, îți dă energie când începe să zâmbească. Mă energiza pe vremea când eram cu altcineva. E foarte rușinos! Mă energiza uitându-mă la pozele ei.”, a povestit Bordea, potrivit Kfetele.

„America Express” este o provocare pentru el

În 2022, Cătălin Bordea a acceptat o nouă provocare și a ieșit din zona de confort. A lăsat scena pentru o aventură marca Antena 1. Vedeta a făcut echipă cu prietenul lui, actorul Nelu Corta, în showul „America Express”. Cei doi au pornit la drum cu gândul de a-și testa limitele. Printre vedetele care participă alături de ei în această ediție a emisiunii se numără și Cătălin Scărlătescu, Andreea Bălan, Andreea Antonescu și Puya.

„Este ieșirea mea oficială din zona de confort. Prea fac duș, prea dorm la mine acasă când vreau eu, prea mănânc când îmi e foame, gata, e nevoie de o provocare:)) Sincer, abia aștept să ajung, abia aștept să îl distrug psihic pe Cortea în vederea întăririi relației noastre de frați și mai ales vreau să îi demonstrez soției mele cât de bărbat sunt. Asta până plâng prima oară.”, a mărturisit Bordea, potrivit Antena 1.

Inima lui a fost la soție și pe parcursul competiției, semn că iubirea lor este puternică și nu poate fi diminuată de distanță sau de timpul petrecut separat.

Sursa; divahair.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *