Atenţie! Populaţia din Botoşani poate plăti facturile la Modern Calor cu cardul de energie

Societatea comercială Modern Calor S.A., furnizorul de energie termică în sistem centralizat al municipiului Botoșani, aduce la cunoștința clienților săi că își pot achita facturile de energie termică, restante sau curente, folosind „cardul de energie”.

Creșterea prețurilor la energie din ultima perioadă, pune o presiune ridicată pe umerii consumatorilor, creând acestora dificultăți în plata facturilor la termen.

Astfel la nivelul Comisiei Europene s-a luat hotărârea de a sprijini persoanele vulnerabile, cu măsuri speciale, pe lângă cea a plafonării prețurilor la energie. Așadar, prin Ministerul Investiților și Proiectelor Europene (MIPE) în colaborare Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) au lansat programul „carduri de energie” dedicat categoriilor defavorizate.

Cardul de energie – este un certificat emis şi tipărit pe suport hârtie, distribuit şi comunicat prin scrisoare cu confirmare de primire de către Poşta Română.  Nu este un card bancar.

Potrivit OUG 166/2022, categoriile defavorizate vor primi un card de energie pentru plata facturilor de consum. Aceste carduri vor fi alimentate de 2 ori pe an cu suma de 700 lei.

Beneficiarii cardurilor de energie sunt:

Beneficiari Vârsta Venit/lună
Pensionar Peste 60 ani, inclusiv Sub 2.000 lei, inclusiv
Pensionar de invaliditate Nu contează Sub 2.000 lei, inclusiv
Persoană cu handicap grav, accentuat sau mediu Nu contează Sub 2.000 lei, inclusiv
Familie cu alocație de susținere Nu contează Nu contează
Familie/persoană cu ajutor social Nu contează Nu contează

Perioada de acordare a cardurilor de energie:

  Utilizare
1-28 februarie 2023 – alimentare cu prima tranșă de 700 lei Începând cu 1 Martie 2023
1-30 septembrie – alimentare cu a doua tranșă de 700 lei

 Actele necesare pentru plată:

Cardul de energie (primit prin Poșta Română)
Actul de identitate al beneficiarului (sau document de împuternicire și actul de identitate al împuternicitului)
Factură energie termică (curentă sau restantă)

 *Dacă beneficiarul are alt domiciliu decât cel scris pe cardul de energie: contractul de furnizare a energiei la domiciliul declarat + declarație pe proprie răspundere a beneficiarului, că utilizează ajutorul pentru domiciliul la care locuiește.

Plata facturilor se poate face:

Direct la poștaș;
La orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural;
Online, prin intermediul aplicației informatice pe care Poșta Română o pune la dispoziție

De asemenea, trebuie să țineți cont că valabilitatea cardului și a soldului acestuia expiră la 1 ianuarie 2024, indiferent dacă le-ați folosit sau nu.

Alte informații despre cardul de energie pot fi solicitate apelând gratuit 0319966 – call center-ul creat de Poșta Română, accesând ghidul emis de Poșta Română (https://www.posta-romana.ro/a1654/alte-servicii/mipe-sprijin-pentru-persoanele-vulnerabile/sprijin-pentru-compensarea-pretului-la-energie/ghidul-cardurilor-de-energie.html) sau site-ul Ministerului Investiților și Fondurilor Europene (https://mfe.gov.ro/ghidul-cardurilor-de-energie-tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-ajutorul-de-1-400-de-lei-pentru-plata-facturilor/).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *