Doi botoșăneni condamnați pentru furt de pepeni

Doi botoșăneni, care au furat două tone de pepeni, au fost condamnați pentru furt calificat. Gabriel și Alin, din Ștefănești, au mers la furat, în noaptea de 14 spre 15 septembrie 2019, cu o căruță. Au mers la terenul unui gospodar și au furat pepeni de 3.000 lei. Proprietarul a anunțat poliția, iar oamenii legii i-au depistat la scurt timp.

În fața anchetatorilor, cei doi botoșăneni și-au recunoscut faptele. Aceștia au fost condamnat, zilele trecute, de magistrații Judecătoriei Săveni la câte o pedeapsă de doi ani de închisoare, pentru Gabriel în regim de detenție, iar pentru Alin cu suspendare. De asemenea, cei doi trebuie să achite valoarea pepenilor furați.

Solutia pe scurt: 1. În temeiul art. 396 alin.1 şi 2 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul VICULEAC GABRIEL, .., . pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”, prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin. (1) şi art. 229 alin. (1) lit. b) din Codul penal, la pedeapsa de 2(doi)ani închisoare. 2. În temeiul art. 396 alin.1 şi 2 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul TĂMBĂLĂU ALIN, …, pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin. (1) şi art. 229 alin. (1) lit. b) din Codul penal, la pedeapsa de 2(doi)ani închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru inculpatul Tămbălău Alin, şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă pe inculpatul Tămbălău Alin ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.pen dispune ca inculpatul Tămbălău Alin să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.pen dispune ca inculpatul Tămbălău Alin să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile, în cadrul Primăriei comunei Ripiceni, judeţul Botoşani sau în cadrul Primăriei oraşului Ştefăneşti, judeţul Botoşani. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului Tămbălău Alin asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. în sensul că, nerespectarea, cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere stabilite şi neexecutarea obligaţiilor stabilite, precum şi săvârşirea unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, atrage revocarea suspendării executării pedepsei şi executarea acesteia în regim de detenţie. În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Vrânceanu Dumitru şi obligă pe inculpaţi, în solidar, să-i plătească acesteia suma de 3.000 lei cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpaţi la plata sumei de câte 480 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de câte 280 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare la urmărirea penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată azi, 17.02.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *