FOTO Un jandarm din Botoșani, campion la arte marțiale. Le-a oferit lecții de autoapărare tinerilor

Un jandarm din cadrul Jandarmeriei Botoșani este campion la arte marțiale. Joi seară, în aula Colegiului Național ,,A.T. Laurian”, plutonierul Octavian Grigoriu din Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani le-a dat tinerilor membri ai Asociației Interact sfaturi pentru prevenirea implicării în altercații, după care le-a prezentat câteva procedee de autoapărare, care le pot fi de un real folos în situații neplăcute.  De asemenea, le-a explicat și ce trebuie să facă imediat după ce au scăpat din mâinile unui agresor, precum și regulile de autoprotecție necesar a fi respectate pentru a nu ajunge în astfel de situații.

Octavian este maestru al sportului și practică arte marțiale – karate shotokan de 21 de ani, mai exact de la vârsta de 4 ani, în palmaresul său de sportiv de performanță figurând, pe lângă mai multe titluri de campion național sau locuri pe podium la campionatele europene, și o medalie de aur – campion mondial la Kumite Shobu Ippon U21, obținută în anul 2016.

Pasiunea pentru sport și disciplină i-au îndreptat pașii spre Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, pe care a absolvit-o în anul 2018.
În luna aprilie a aceluiași an, în timp ce era elev al școlii de subofițeri, a participat la Campionatul mondial organizat în Istanbul, unde a ocupat poziția secundă în finala competiției la Kumite Shobu Ippon Seniori.
În prezent, subofițerul lucrează în cadrul Detasamentului 1 Jandarmi Mobil, principala structură de ordine și siguranță a inspectoratului, iar în timpul liber se pregătește pentru campionatul național din acest an.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *