FOTO! Copil de 3 ani, lăsat nesupravegheat, observat de un botoșănean, care a sunat la 112. Bărbatul, felicitat de polițiști

Un botoșănen a primit o diplomă din partea Inspectoratului de Poliție Județean pentru spirit civic. Bărbatul, de 45 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa pe strada Drumul Tătarilor, din municipiul Botoșani, a observat un minor de 3 ani, care se afla singur pe partea carosabilă.

Bărbatul a încercat să afle de la minor, care este locuința sa și a încercat să discute și cu alte persoane care treceau prin zonă, însă nu a reușit și a solicitat intervenția polițiștilor prin apel 112.

Polițiștii care au fost direcționați la fața locului au reușit să identifice locuința minorului, stabilind că acesta a fost lăsat nesupravegheat, împrejurare în care a ieșit din curte și a ajuns în stradă.

Adultul responsabil pentru unul sau mai mulți copii trebuie să fie atent la aceștia și să-i supravegheze permanent, pentru a evita ca minorii să fie implicați în evenimente nedorite. De asemenea, este necesar să le cunoască în orice moment semnalmentele exacte, pentru a putea oferi informații polițiștilor, în caz de nevoie. Mulțumim domnului Voiniciuc Marius pentru faptul că a dat dovadă de umanitate și nu a rămas nepăsător la o situație, aparent nesemnificativă, dar care se putea transforma într-un eveniment nefericit pentru copilul de doar 3 ani. Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani promovează spiritul civic și mulțumește cetățenilor care își asumă un rol activ în viața comunității și vin în sprijinul oamenilor legii”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *